Ştiri din Suceava

Pe suceveni nu îi mai interesează locuinţele ANL. Lungu: Din păcate, este cel mai mic număr de cereri de când sunt primarul municipiului Suceava, respectiv de 71 de dosare

Administraţie | Joi, 25 Februarie 2016

News image

Pe an ce trece, tot mai puţini suceveni care au dosare pentru locuinţe ANL se prezintă la Primărie pentru a-şi actualiza documentaţia. Termenul limită a expirat deja, iar dacă în anii anteriori în aşteptare erau peste 300 de solicitanţi, în 2016 pe lista de priorităţi au rămas doar 71. Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, este de părere că dezinteresul apare pe fondul

Citeşte mai departe ...

Concurs de înfrumusetare între asociatii, cu premii de 50.000 lei. Campania de primavara „Toti pentru curatenia orasului” a fost initiata în urma cu 12 ani

Social | Joi, 18 Februarie 2016

News image

Concursul cu premii în bani pentru asociatiile de proprietari din municipiul Suceava, „Toti pentru curatenia orasului”, este „reanimat”, o initiativa legislativa a primarului Ion Lungu fiind inclusa pe ordinea de zi a sedintei ordinare din aceasta luna a Consiliului Local. „Este un proiect care functioneaza în municipiul Suceava în ultimii 12 ani, iar în acest an, cu siguranta,

Citeşte mai departe ...

Curs valutar

Fostul viceprimar PDL, Lucian Harşovschi, cere retragerea atestatului şefilor de asociaţii cu datorii mari. Harsovschi: Dacă o facem, eliminăm această problemă din lanţ, urmând ca, mai apoi, să ne ocupăm şi de populaţie
Stiri din Suceava - Actualitate
Marţi, 09 Decembrie 2014 18:15

Fostul viceprimar PDL al Sucevei, Lucian Harşovschi este de părere că şefilor de asociaţii de proprietari cu datorii mari către transportatorul de  agent termic Termica ar trebui să li se retragă atestatul în baza cărora ocupă funcţia

respectivă. Harşovschi a avansat această propunere în şedinţa extraordinară a deliberativului municipal, opinând că membrii Consiliului Local  trebuie să-i sancţioneze, astfel, pe diriguitorii de asociaţii neglijenţi. "Acolo unde sunt probleme, trebuie, dacă nu şi-au făcut treaba, să luăm măsuri, în Consiliul Local, de retragere a acelor atestate. Văd că unii sunt administratori chiar şi de 15 ani, e foarte bine, dar să-şi facă treaba. Dacă o facem, eliminăm această problemă din lanţ, urmând ca, mai apoi, să ne ocupăm şi de populaţie", a  precizat Harşovschi.     Acesta - responsabil cu activitatea asociaţiilor în legislatura trecută - a invocat un raport al Serviciului "Asociaţii de proprietari" din cadrul Primăriei, potrivit căruia la Asociaţia "T3 Mărăşeşti", cu 30 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, datoria medie pe familie este de 3.360 de lei. În ciuda situaţiei descrise, niciun proprietar de locuinţă nu a fost acţionat în instanţă, în vederea recuperării sumelor datorate. Într-o postură asemănătoare se află Asociaţia "Petru Rareş", din zona centrală a urbei, cu un debit mediu pe apartament de 2.454 de lei. Consilierul local al noului PNL este nemulţumit şi de managementul  firmei în insolvenţă Termica, criticând Consiliul Local că se tot întâlneşte în şedinţe ordinare şi extraordinare, iar rezultatele întârzie să apară.  "Am solicitat de 5 luni de zile o analiză, ca să se vadă o modificare în acel management, însă nu se vede nimic. Venim şi ne tot întâlnim în Consiliul Local, de nenumărate ori, şi nu luăm nicio măsură. De aceea, este necesară o analiză. să vedem dacă este în regulă sau nu, ori dacă se pot face reduceri de cheltuieli", a încheiat alesul liberal local sucevean, Lucian Harşovschi.

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."